BUGET: Edilul oraşului Pucioasa contestă vehement criteriile de alocare a fondurilor către primării

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Primarul oraşului Pucioasa – Dănuţ Bădău şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de modul în care Guvernul a hotărât să aloce bani de la stat unor unităţi administrativ-teritoriale în detrimentul altora. Şi nu este singurul nemulţumit, numai că alţi edili, care au sesizat incorectitudinea, au preferat să tacă, să nu-şi mai pună în cap şefii pe linie de partid. Dănuţ Bădău crede că s-a greşit cu acest aşa-zis buget minim garantat pentru localităţi. Practic, primăriile care nu au excelat nici în activitatea administrativă, nici în cea de colectare a taxelor şi impozitelor locale, după cum spune Bădău, au primit bani cu sacul de la onor Guvern, probabil de teamă să nu-şi pună electoratul în cap şi să nu-i mai voteze la următoarele alegeri. Cei vitregiţi au fost primarii care şi-au făcut treaba, care au adus bani la bugetul local realizând încasările propuse, ba chiar impunând oamenilor să se achite de datorii. „Adică, celui care munceşte, depune eforturi deosebite şi a realizat nişte venituri mai bune nu-i dai nimic, iar cel care a stat degeaba primeşte bani. Nu este echitabil”, afirmă primarul Dănuţ Bădău. Edilul Pucioasei spune că trebuia să se ţină cont de anumite criterii ale normalităţii. „În primul rând, atunci când s-a hotărât să se acorde banii, trebuia să se ţină cont de numărul populaţiei dintr-o localitate. Noi facem finanţări pe populaţie, pe oameni, nu pe islazuri, pe copaci sau mai ştiu eu pe ce. Fiecare cetăţean are nevoie de finanţare, pe infrastructură, pe ceea ce trebuie realizat în folosul său. Primăriile care au muncit au fost dezavantajate clar. Asta înseamnă discriminare. Nu a fost corectă repartizarea banilor. Eu am avut încasări de peste 100%. Trebuie să suport nedreptatea fiindcă mi-am făcut treaba. În loc să fiu stimulat. Văd că alţii, care au căzut pe tânjeală, au primit miliarde de lei”, mai spune Dănuţ Bădău, mâhnit din cauza modului prin care s-au alocat banii de la bugetul de stat către primării.

The post BUGET: Edilul oraşului Pucioasa contestă vehement criteriile de alocare a fondurilor către primării appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *