Remiză searbădă

Remiză searbădă

Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti 1-1 (0-0)

După ce, în tur, Petrolul se distra cu echipa moldoveană administrându-i un sec 2-0 prin golurile lui Geraldo și Tamuz, aseară, sub Pietricica, elevii lui Rednic s-au chinuit să smulgă o remiză după ce fostul “petrolist” Daniel Stana reușise să deschidă scorul printr-o execuție de excepție.

Cu singura șansă de a visa la evitarea retrogradării, victoria, elevii croatului Vanja Radinovic – nou antrenor al Ceahlăului după dmiterea lui Ze Maria – au făcut tot ceea ce era omenește posibil să-și continue visul: au tras din răsputeri pentru menținerea fragilului avantaj căpătat în debutul reprizei secunde, s-au baricadat în propria jumătate de teren și, cel mai probabil, s-au rugat la divinitate ca arbitrul bucureștean George Rădulescu să fluiere cât mai repede finalul de meci, după terminarea celor 90 de minute regulamentare!

Numai că, firesc, acesta a arătat 4 minute suplimentare iar Petrolul, de parcă nu ar fi avut suficient timp până atunci, s-a aruncat peste adversar și a reușit o egalare în extremis, mai mult, trecând chiar pe lângă victorie în urma unui gol înscris în condiții perfect regulamentare – în opinia subsemnatului – nu și a “cavalerului” cu fluier! După miile de meciuri văzute, pot afirma cu certitudine că doar pe la noi se mai anulează o astfel de reușită, duelul dintre atacantul de conjunctură (Satli) și fundașul de meserie (Markovici) fiind apreciat drept fault în atac! Repet, eronat din punctul meu de vedere! Dar, cel mai probabil, vizionând la pauză faza în care anulase golul lui Sialmas (37) pentru fault la Peteleu (greșit, zic eu!), bucureșteanul a fluierat compensația…

Numai că, cu sinceritate, Petrolul parcă nici măcar nu ar fi meritat acel gol! Cu doar două perioade de dominare, în primele și ultimele 20 de minute ale meciului, De Lucas&Co. nu au convins deloc iar senzația generală lăsată a fost aceeași din ultima perioadă: echipa pare “în cap”, chiar și fotbaliștii “cu greutate” lăsând impresia că unicul lor gând este acela de a părăsi Petrolul… O să repet asta la infinit, este de neconceput să nu-ți respecți blazonul și meseria – indiferent de greutățile existente! – măcar într-un astfel de meci, cu o echipă, la rându-i, cu mari probleme existențiale dar care luptă din toată ființa pentru a realiza ceva!

Ar fi multe de spus, probabil cei care citesc acest material au și vizionat partida și au punctul lor de vedere vizavi de tot ceea ce se întâmplă la echipă, la acest club. Lăsând la o parte totul, analizând strict duelul din iarbă și prestația “lupilor”, nu avem voie să iertăm desele momente de apatie în joc, lipsa de concentrare mai ales pe faza ofensivă, pierderea mentalității de învingător… Ori, pe bună dreptate, în loc să-și respecte poziția câștigată după ani și ani de trudă, destui dintre fotbaliștii cu pretenții se complac în rutina momentului și sfârșesc prin a decepționa crunt. Iar ceilalți, “lupii tineri”, chiar dacă ar vrea mai mult nu ar reuși să treacă peste pragul psihologic generat de către întreg… Unul greu digerabil, cu subiecții nemotivați, nemulțumiți și cu dor de ducă!

Cum s-au marcat golurile

Min. 47: Stana a transformat impecabil o lovitură liberă din colţul din dreapta al careului mare, 1-0!.

Min. 90+2: N’Koyi a şutat din unghi, Jovici a respins, dar balonul s-a lovit de Markovici şi a intrat în poartă, 1-1!.

Casetă

Stadion: “Borzoghean” Piatra Neamț. Spectatori: circa 1000. Marcatori: Stana (47)/ N’Koyi (90+2)

Ceahlăul Piatra Neamţ: Jovici – Markovici, Ichim, Buden, Kneif – Ştefănescu (81 Ad. Gheorghiu), Achim, Stana (51 Aldea) – Sialmas (90 Wellyson), Balint, Chitoşcă. Antrenor: Vanja Radinovici.

Petrolul Ploieşti: Cobrea – Alcenat, Filip, Ipsa, Peteleu – Marinescu (67 Nepomuceno), Satli, De Lucas, Pastorini (81 N’Koyi) – Tamuz (67 Astafei), Tchite. Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonaşe galbene: Buden ’71, Balint ’90+4 / Astafei ’73.

Au arbitrat: George Rădulescu (București) – Marius Nicoară (Dr. Tr. Severin) și  Alexandru Vodă (Alba Iulia).

Observatori: Ionel Popa (Pașcani), Mircea Călin (București).

Jucătorul meciului: Daniel STANA.

sursa foto: sportpictures

  • ceahlaul
  • Petrolul
  • remiza

    Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

    Powered by WPeMatico

    Euro 2016 devansează startul ediției viitoare a Ligii 1.

    Euro 2016 devansează startul ediției viitoare a Ligii 1.

    Viitorul sezon al Ligii 1 se anunță, încă de pe acum, a fi poate cel mai interesant din ultimii ani. Pentru că la anul va avea loc Euro 2016, reprezentanții FRF au ținut cont de cerințele UEFA, dar și de cele ale cluburilor, și au devansat startul competiției.

    Va fi pentru prima dată în istoria fotbalului românesc modern când un campionat va începe la 11 iulie. De fapt, sezonul va debuta pe 8 sau 9 iulie, odată cu Supercupa României. În cazul în care Steaua va izbuti eventul, atunci finala se va juca între ocupantele primelor două locuri din ediția curentă.

    Dacă până acum startul campionatului se dădea pe finalul lunii iulie sau la începutul lui august, reprezentanții Comitetului Executiv al FRF au ținut cont și de doleanțele cluburilor din Liga 1 care s-au plâns că sunt prea multe etape intermediare pe durata unui sezon.

    Prin prisma poziţiei în clasamentul coeficienţilor, locul 16, România trimite patru echipe în următoarea ediție a cupele europene: una în preliminariile Champions League şi trei în Europa League. Unul dintre cele trei locuri rezervate pentru Europa League este destinat câştigătoarei Cupei României, însă Steaua este în finală şi are deja asigurat loc de cupe europene. Prin urmare, în acest moment, locul 8 din Liga 1 merge în Europa League.

    sursa: digisport

    • liga I
    • program
    • sezon 20152016

      Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

      Powered by WPeMatico

      Simona Halep a învins-o în premieră pe Garbine Muguruza

      Simona Halep a învins-o în premieră pe Garbine Muguruza

      Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi a doua favorită, a învins-o, în premieră, pe sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 20 WTA, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-3, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.

      Cele două jucătoare s-au întâlnit a treia oară în ultimele şapte lui, precedentele două partide intrând în palmaresul sportivei de 21 de ani. În septembrie 2014, în turul secund al turneului de la Wuhan, în primul lor meci, Muguruza a câştigat cu scorul 2-6, 6-2, 6-3, iar în februarie, la Galaţi, în Fed Cup, cu scorul de 6-4, 6-3. Aceste partide au avut loc pe suprafeţe rapide, în timp ce turneul din Germania este pe zgură.

      În faza următoare, Halep va juca, vineri, împotriva învingătoarei dintre Zarina Dias din Kazahstan, poziţia a 32-a în ierarhia mondială, şi italianca Sara Errani, locul 15 WTA.

      Dias a învins-o cu scorul de 6-0, 6-0, pe germana Sabine Lisicki, locul 19 WTA, în timp ce Errani a eliminat-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 7 şi locul 9 WTA, cu scorul de 7-6 (8), 6-4.

      Calificarea în sferturi este recompensată la Stuttgart cu un cec în valoare de 15.375 de euro şi cu o sută de puncte WTA.

      sursa: mediafax

      • halep
      • victorie
      • muguruza
      • stuttgart

        Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

        Powered by WPeMatico

        Antrenament util, victorie clară!

        Antrenament util, victorie clară!

        CSM PLOIEŞTI – CSU NEPTUN CONSTANŢA 30-25 (15-13)

        Handbalistele de la CSM Ploieşti au încheiat cu o victorie previzibilă sezonul regulat al Ligii Naţionale, impunându-se, în Sala Sporturilor Olimpia, cu 30-25 (15-13) în faţa celor de la CSU Neptun Constanţa.

        Chiar dacă nu a avut vreo miză deosebită, drumurile celor două combatante urmând să se despartă în partea a doua a campionatului, iar punctele puse în joc fiind lipsite de importanţă în perspectiva play-off-ului, respectiv a play-out-ului, meciul a fost destul de încrâncenat, cu câteva răsturnări de situaţie şi o desprindere a gazdelor produsă în ultimul sfert de oră.

        Cu această victorie, CSM Ploieşti încheie sezonul regulat al Ligii Naţionale pe poziţia a 8-a a clasamentului, cu 37 de puncte, şi se pregăteşte de play-off, în al cărei primă fază va avea o misiune extrem de dificilă, în compania campioanei HCM Baia Mare. Formaţia pregătită de Tone Tiselj a câştigat astăzi la Cluj, cu Universitatea, scor 38-27, şi a încheiat prima parte a campionatului în fotoliul de lideră, având un punct mai mult decât CSM Bucureşti. Se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, primul fiind programat sâmbătă, 2 mai, la Ploieşti, iar celelalte două, pe 6 şi 8 mai, la Baia Mare. În faza următoare a play-off-ului, cele două formaţii se vor „împerechea” cu ocupantele poziţiilor 4 şi 5, SCM Craiova şi HCM Roman.

        Casetă

        CSM Ploieşti – CSU Neptun Constanţa 30-25 (15-13)

        Sala: „Olimpia”. Spectatori: circa 400.

        CSM Ploieşti: E. Şerban (o intervenţie), A. Dumitru (9 intervenţii) – Burtea Shutska (11 goluri), Toth (3), Ana Gherman (3), C. Preda (3), Chiricuţă (3, 2 din „7 metri”), Vlaskalic (3), O. Ionescu (2), Balaban (1), Vasilescu (1), I. Dinu, A. Dincu, Gărăcel, R. Ştefan. Antrenor: Goran Kurtes.

        CSU Neptun: D. Petrescu, P. Vişan – A. Enescu (8 goluri, 4 din „7 metri”), A. Ivan (4), Ad. Stoian (4), Strahan (4, 2 din „7 metri”), Bărbos (4), P. Toma (1), Mărginean, Orşivschi. Antrenor: Ion Crăciun.

        Arbitri: Cristian Băban şi Ionuţ Marta (Maramureş).

        Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti).

        Statisticile partidei

        Aruncări „7 metri”: 3/1 ratată – 7/1 ratată.

        Eliminări „2 minute”: 5 (C. Preda, Vlaskalic, Chiricuţă, I. Dinu, Toth) – 3 (A. Ivan, Ad. Stoian, Mărginean).

        sursa: csmploiesti

        • CAS ploiesti
        • handbal feminin
        • victorie
        • neptun constanta
        • playoff

          Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

          Powered by WPeMatico

          Micii fotbaliști ai Petrolului fac instrucție cu adversarii!

          Micii fotbaliști ai Petrolului fac instrucție cu adversarii!

          Iată rezultatele grupelor Centrului de Copii şi Juniori înregistrate în meciurile disputate la finalul săptămânii trecute.

          Juniori „A”

          FC Petrolul Ploieşti – LPS Piteşti 7-1 (3-0)

          Marcatori: R. Alecsandru, Al. Neagu, I. Ioniţă (2), I. Enciu, T. Zamfir, F. Mihai.

          FC Petrolul: F. Petrescu – C. Costache, L. Ivan, R. Alecsandru, F. Florescu, Al. Ion, I. Enciu, F. Mihai, Al. Radu, I. Ioniţă, Al. Neagu. Rezerve: M. Vanghele – T. Zamfir, V. Roşu, A. Stanciu, Al. Dumitrache, R. Enache. Antrenor: Bogdan Zahiu.

          Juniori „B”

          FC Petrolul Ploieşti – LPS Piteşti 6-1 (0-0)

          Marcatori: C. Lambru (3), R. Gavriloiu, I. Ilie, T. Niţescu.

          FC Petrolul: M. Cotolan – A. Olaru, Vl. Sisu, M. Velisar, A. Oprea, E. Rudaru, S. Costache, V. Ursu, R. Gavriloiu, T. Niţescu, C. Lambru. Rezerve: M. Vanghele – Al. Butoi, C. Mihalache, I. Pîrvu, I. Ilie, C. Cotolan. Antrenor: Claudiu Toader.

          Juniori „A” – AJF

          FC Petrolul Ploieşti – Petrolistul Boldeşti 3-1 (2-1)

          Marcatori: G. Vasile, R. Petrea, B. Mihai.

          FC Petrolul: N. Preda – E. Nicolae, D. Dumitru, Al. Dumitru, Ad. Radu, D. Ghinea, D. Găină, R. Petrea, B. Mihai, G. Vasile, I. Săvulescu. Rezerve: M. Nae – R. Ioniţă, I. Tănău, C. Dobre, O. Rădulescu, C. Moise. Antrenor: Cristian Iordache.

          Juniori „B” – AJF

          CS Brazi – FC Petrolul Ploieşti 1-5 (1-2)

          Marcatori: G. Ioniţă, M. Cuţoiu, D. Dumitru, B .Pantazi, autogol.

          FC Petrolul: C. Anica – Constantinescu, G. Păun, C. Burlacu, B. Pantazi, A. Onel, C. Bălan, P. Stan, Cr. Cârjan, G. Ioniţă, M. Cuţoiu. Rezerve: M. Dinu – G. Toma, M. Iacob, D. Iacob, G. Costache, Cr. Vişan, D. Dumitru. Antrenor: Lucian Sotir.

          Juniori „D”

          CSM I Ploieşti – FC Petrolul I Ploieşti 0-5 (0-4)

          Marcatori: E. Mircioiu, F. Sotir, M. Constantinescu, I. Stoica, M. Bratu.

          FC Petrolul: A. Stănescu – A. Şerban, M. Florea, E. Smaranda, D. Mosor, M. Bratu, I. Stoica, E. Miricioiu, M. Constantinescu, A. Popa, F. Sotir. Rezerve: T Vlaicu – A. Oţelea, Fl. Diţu, Şt. Avram, V. Oprea, R. Bucure, G. Fessula. Antrenor: Marius Manolache.

          Fortuna Câmpina – FC Petrolul II Ploieşti 2-3 (0-0)

          Marcatori: I. Duţă, R. Tudor (2).

          FC Petrolul: Al. Radu – Şt. Niţă, A. Nicolae, Cr. Licsandru, D. Mănescu, A. Dănilă, N. Radu, Cr. Ionescu, N. Ghiţă, N. Stănescu, R. Tudor. Rezerve: M. Niţu – I. Duţă, D. Nuţulescu, Al. Cătariu, C. Curcan, O. Mănescu, R. Zăbrăuţeanu. Antrenor: Marius Manolache.

          sursa: fcpetrolul

          • CCJ Petrolul
          • rezultate

            Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

            Powered by WPeMatico

            Andi Crângu: “Nu prețul este problema la vânzarea Petrolului”

            Andi Crângu: “Nu prețul este problema la vânzarea Petrolului”

            Prezent în cadrul emisiunii cu profil sportiv “Pasul la ofsaid”, directorul executiv al Petrolului, Andi Crângu, a făcut o serie de declarații care, firește, îi interesează pe toți fanii Petrolului. Iată câteva dintre cele mai importante:

                   Nimic din ceea ce a apărut în presă legat de subiectul vânzării Petrolului, până la acest moment, nu este adevărat!

                   Dacă va pica vânzarea va din exclusiv din cauza cumpărătorului.

                   Nu prețul este problema, nici nu prea suntem în situația ca să dictăm noi! Problema în sine este în lucru și avocații știu ce și cum.

                   Entitatea cu care suntem în negocieri este una extrem de puternică, care urmează să plătească datoriile, suma cerută de patron dar și o alta pentru investiții imediate! Nu pot să dau nume, sume, nici măcar să pronunț țara de unde vine aceasta! 

                   Nu contează cât va dura acest proces, important este să se vândă! Dan Capră vrea asta de mai bine de un an! O astfel de afacere are foarte multe componente și totul durează!

                   Consider că am făcut treabă bună spre foarte bună la echipă, rezultate pe care, în momentul în care Dan Capră a cumpărat clubul, Petrolul nu le avea! Suporterii mă cunosc, știu cine sunt și ce am făcut pentru acest club, dar este la modă să se strige împotivă!

                   Au fost trei cauze care au condus la insolvență, dintre care nu pot vorbi despre una! Prima, și cea mai importantă, a fost neonorarea contractului dintre Consiliul Local și Asociația Lupii Galbeni iar a doua, care de fapt a fost chiar prima ca și importanță, a fost reprezentată de datoria istorică către ANAF.

                   Contractele fotbaliștilor Petrolului sunt construite pe trei componente: salariu fix, bonusuri de performanță pentru campionatul intern și premieri pentru meciurile din Cupele Europene, în acest ultim context existând bonusurile din partea UEFA! Nu au fost înțelegeri cu un butic de la colț ci cu ditamai Consiliul Local! Ca manager, credeam că nu vom risca având astfel de parteneri, nu-i așa? Cu ce am greșit? Nu aveam de unde să plătim noi pentru că atunci când am bugetat veniturile am bugetat și cheltuielile! Salariile sunt plătite la zi, au rămas sumele de bani din premieri! Românii ne-au reclamat la LPF, străinii la FIFA! Urma depunctarea imediată și astfel am fost nevoiți să cerem noi insolvența! În acest mod am putut debloca conturile și am primit bani, să facem plăți și să ne continuăm activitatea!

                   Am primit de la Direcția Taxe și Impozite Locale o adresă prin care ni se aduce la cunoștință faptul că trebuie să mai plătim pentru folosința arenei “Ilie Oană” suma de 400.000 euro! Pentru că suntem considerați utilizatori finali!

                   S-au făcut multe greșeli, nu toată decizia a fost la mine!

                   Nu vorbesc despre fotbaliști, plecări, veniri. Este clar că vor fi schimbări în vară! Va fi și un manager sportiv nou la Petrolul! La Ploiești nimeni nu te iartă și nici nu putem coborî stacheta vreodată!

                   Petrolul are bani din marketing la cel mai înalt nivel în țară, peste Steaua sau Dinamo!

                   Avem deja în vizor eventuale transferuri pentru stagiunea următoare, atât jucători din țară, cât și din străinatate. Eu, un impresar și Mircea Rednic ne ocupăm de strategie

                   Ce puteam să fac eu ca şi conducător, în situaţia actuală, am făcut. Le plătesc fotbaliștilor salariile la zi. Au şi chiriile plătite la zi, au şi maşini de serviciu. Niciun club din Liga I nu dă maşină de serviciu jucătorului. La Petrolul, toţi au maşini, pe cheltuiala clubului. Au chiriile plătite, au mese, stau în hoteluri de 5 stele, călătoresc cu avionul, chiar şi în condiţiile în care clubul se află în insolvenţă. Le-am creat toate condiţiile să facă performanţă. Închiriem terenuri la Buftea, găsim tot felul de variante pentru a se antrena unde este mai bine, în funcţie de starea vremii.  Poate mai cunoșteți o altă echipă care are aceste condiții!

                   Drăguţii de fotbalişti ştiu că în situaţia în care ne aflăm, în insolvenţă, suntem obligaţi să plătim salariile la zi, altfel, în cinci zile ne pot cere falimentul în mod direct. Adică ei ştiu că indiferent ce fac, cum se antrenează sau cum joacă, bănuţul vine pe data de 15. Sunt echipe în Liga I care au restanţe mai mari de 3-4 luni de zile, iar noi avem banii la zi.

                   Am propus viitorilor investitori să bage imediat 25 de milioane de euro, să cumpere 5 hectare de teren și să construiască, la marginea orașului, un nou stadion de 25 000 de locuri, mai modern decât cel actual, cu parcări și toate doatările UEFA, plus o academie pentru copii și juniori. Nu am mai plăti acea sumă uriașă la fiecare meci, ne putem gospodări singuri toată afacerea. Au luat în calcul propunerea mea, o să vedem ce vor răspunde. Au părut foarte entuziasmați!

            • andi crangu
            • pasul la ofsaid

              Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

              Powered by WPeMatico

              Petrolul a fost invitată de campioana Ghanei pentru un meci amical!

              Petrolul a fost invitată de campioana Ghanei pentru un meci amical!

              FC Petrolul Ploieşti a primit invitaţia din partea campioanei en-titre a Ghanei, Asante Kotoko, pentru a disputa un meci amical la începutul toamnei acestui an, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea grupării africane. Partida urmează să se desfăşoare pe data de 4 septembrie, pe „Baba Yara Sport Stadium” din Kumasi, iar team-managerul „galben-albaştrilor”, Cristian Vlad, se află în aceste zile în Ghana, pentru a pune la punct ultimele detalii ale întâlnirii. De altfel, mâine dimineaţă va fi organizată şi o conferinţă de presă la Kumasi, în cadrul căreia va fi semnat oficial contractul pentru disputarea acestei partide amicale.

              Astfel, cu această ocazie, gruparea ploieşteană va reînoda tradiţia vizitelor pe Continentul African, acolo unde, cu decenii în urmă, efectua stagii de pregătire, iar în acelaşi timp se doreşte şi stabilirea unui parteneriat de lungă durată între cele două cluburi, materializat prin transferul unor tineri fotbalişti ghanezi, componenţi ai echipelor naţionale.

              Înfiinţat în 1935, Asante Kotoko este unul dintre cele mai titrate cluburi din Ghana, având în palmares 24 de titluri de campioană naţională, opt Cupe şi două Supercupe, precum şi două Cupe ale Campionilor Africii. Echipa îşi dispută meciurile pe „Baba Yara Sport Stadium”, cea mai mare arenă din Ghana, cu o capacitate de 40.528 de locuri.

              sursa: fcpetrolul

              • fc petrolul
              • meci amical
              • ghana
              • asante kotoko

                Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

                Powered by WPeMatico

                Constantin Zotta a demisionat de la FC Brașov

                Constantin Zotta a demisionat de la FC Brașov

                Constantin Zotta a încheiat conturile cu FC Braşov. După o şedinţă care a avut loc la sediul clubului, patronul Ioan Neculaie a acceptat demisia lui Zotta, cel care şi-a făcut bagajele şi a plecat de la FC Braşov!

                Strategia falimentară cu jucătorii şi antrenorii croaţi aduşi în această iarnă la Braşov, relaţia glacială cu Ioan Neculaie, problemele financiare acute, contestat vehement de suporteri dar şi faptul că la echipă a fost readus Adrian Szabo peste capul său, au fost motivele care l-au determinat pe Zotta că a venit momentul să plece de la conducerea clubului braşovean.

                „Am acceptat demisia lui Constantin Zotta din functia de director general al FC Braşov”, a declarat Gheorghe Alexandru-Cosmin, administrator judiciar al echipei braşovene.

                “Este greu să te baţi în campionat cu jucători înfometaţi. Leko a adus patru puncte şi este neplătit de şapte luni. Şi totuşi, joacă!” declara dezamăgit fostul oficial al brașovenilor în urmă cu mai puțin de o săptămână.

                sursa: monitorulexpres

                • zotta ctin
                • demisie
                • fc brasov

                  Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

                  Powered by WPeMatico

                  Cătălin Moroşanu va lupta cu Badr Hari anul acesta

                  Cătălin Moroşanu va lupta cu Badr Hari anul acesta

                  Vedeta circuitului Superkombat, Cătălin Moroşanu, îl va înfrunta anul acesta pe marocanul Badr Hari, unul dintre cel mai bine cotaţi luptători din lume şi totodată o figură foarte controversată la nivel mondial, în probabil cel mai aşteptat meci din istoria sporturilor de contact din România.

                  Cei doi s-au duelat pentru prima oară în ring, în cadrul unei gale care a avut loc la Dubai, în week-end-ul care tocmai a trecut. Românul, aflat în Emiratele Arabe Unite pentru a-l susţine pe colegul său Sebastian Ciobanu în disputa cu Gokhan Saki, l-a provocat oficial pe cel poreclit Băiatul Rău, transmitându-i că te voi mânca de viu.

                  Replica nu s-a lăsat aşteptată şi marocanul care a câştigat prin Knock-Out meciuri cu legende precum Alistair Overeem, Semmy Schilt, Gokhan Saki şi Ray Sefo, a anunţat că Moroşanu că nu are nicio şansă şi abia aşteaptă confruntarea directă. “Eu nu mănânc oameni ca tine, eu îi fac KO! O să te fac KO, m-ai auzit?!, a fost mesajul lui Hari, care a aruncat microfonul spre luptătorul român.

                  Data la care Cătălin Moroşanu şi Badr Hari se vor întâlni într-un meci istoric pentru sportul românesc nu a fost încă stabilită, promotorul Eduard Irimia dezvăluind că încă se mai discută toate detaliile.

                  E posibil ca meciul să aibă loc pe 15 mai la Dubai, într-o gală VIP, dar e doar o discuţie, în câteva zile vom şti toate detaliile şi vor fi anunţate într-o conferinţă de presă. Cu siguranţă, va fi cel mai aşteptat meci din istoria K-1 în România, iar dacă va fi organizat la Bucureşti, cu siguranţă va fi cel mai important eveniment sportiv din istoria sporturilor de contact de la noi. Atât Moroşanu, cât şi Hari, au o bază de fani imensă în România, aşa că ţara noastră va fi scindată în două. Va fi ceva grandios din toate punctele de vedere“, a declarat promotorul Eduard Irimia, cel care a negociat confruntarea istorică dintre Moroşanu şi campionul greilor din K-1.

                  În vârstă de 30 de ani, Badr Hari (1,97 m, 120 kg) este unul dintre cel mai bine cotaţi luptători din lume la categoria grea. Cu o rată a KO-urilor de aproape 80%, Hari a obţinut 105 victorii în cele 117 meciuri disputate pe reguli K-1, fiind cunoscut pentru stilul său extrem de agresiv din ring. Medaliat de Regele Marocului, acesta a ţinut prima pagină a ziarelor din Olanda şi pentru relaţia cu Estelle Cruijff, nepoata legendarului fotbalist al Barcelonei, dar şi pentru diversele scandaluri în care a fost implicat.

                  sursa: superkombat.com

                  • superkombat
                  • morosanu
                  • badr hari

                    Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

                    Powered by WPeMatico

                    Un mesaj de luat în seamă

                    Un mesaj de luat în seamă

                    “Liga Suporterilor Constantin Tabarcea împreuna cu Asociația Diaspora Galben Albastră țin să amintească tuturor iubitorilor echipei Petrolul Ploiești, în aceste vremuri tulburi, în care nori negri s-au adunat pe cerul petrolist, două versuri din imnul ce se cântă meci de meci pe stadionul Ilie Oană: <<Pe cer senin sau înnorat, cu tine vrem să fim/ Un lucru e adevărat, Petrolul te iubim!>>.

                    Pentru cei care se regăsesc în această declarație de dragoste necondiționată față de echipa de suflet a ploieștenilor ținem să reaccentuăm că ADGA și LSCT sprijină necondiționat Petrolul și culorile galben-albastre! Indiferent cine joacă în echipă, indiferent cine antrenează, indiferent câte goluri luăm sau dăm, indiferent pe ce loc suntem sau în ce ligă ne aflăm, adevărații petroliști au fost, sunt și vor fi pe stadion susținând singurul simbol netrecător, Petrolul din Ploiești! De aceea îndemnăm pe toți cei care iubesc nestrămutat echipa și pentru care rezultatele contează mai puțin, să fie alături de ea pe stadion, ori de câte ori au ocazia, pentru a putea povesti și celor ce vor veni după noi că echipa Petrolul niciodată nu a încetat să fie iubită în urbea Ploieștilor!”

                    Semnat: Liga Suporterilor Constantin Tabarcea & Asociația Diaspora Galben Albastră

                    • mesaj
                    • ADGA
                    • Liga Constantin Tabarcea

                      Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

                      Powered by WPeMatico