Ce au decis magistraţii cu privire la soţia lui Iulian Bădescu

Ce au decis magistraţii cu privire la soţia lui Iulian Bădescu

Magistrații Tribunalului Prahova au admis, luni, plângerea Ralucăi Bădescu, soția fostului primar al Ploieștiului, față de care fusese dispusă măsura controlul judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, aceasta fiind acuzată de procurori de influențare a declarațiilor.

 

“În baza art. 242 alin. (1) şi (5) Cod proc. pen. admite cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpata BĂDESCU ELENA-RALUCA, măsură luată faţă de aceasta prin Ordonanţa nr. 636/P/2014 din data de 19.03.2015 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi în consecinţă revocă măsura controlului judiciar şi înlătură toate obligaţiile stabilite în sarcina acesteia prin această ordonanţă. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatei, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Pahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia”, este decizia Tribunalului Prahova.

Decizia Tribunalului Prahova poate fi contestată.

  • raluca badescu

    Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

    Powered by WPeMatico

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *