Ciprian Prisăcaru, primarul interimar al municipiului: PIDU schimbă fața Târgoviștei

Deși a început când… ar fi trebuit să se termine (din pricina șirului interminabil de contestații depuse timp de aproape 3 ani) Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), cum este cunoscut cel mai amplu proiect de investiții în infrastructura târgovișteană din ultimii 40 de ani, se anunță a fi o realizare cu adevărat spectaculoasă. Chiar dacă, în faza actuală, lucrările care au cuprins o treime din suprafața orașului, creează disconfort și multe frustrări cetățenilor (unora dintre ei), ceea ce s-a făcut deja permite formarea unei imagini de ansamblu a ceea ce va fi Târgoviște după finalizarea celor două componente PIDU: A – cartierul MVI și B – Aleea Trandafirilor, CFR, MXI, MXII.

Din păcate, vremea a fost, în ultimele luni, cu totul potrivnică celor care execută lucrările, astfel încât nu ar fi deloc exclus să apară și întârzieri. Cert este că municipalitatea supraveghează îndeaproape evoluția lucrărlor și, chiar dacă nu poate interveni în nicio decizie privind lucrările efective, pune presiune pe constructori pentru ca aceștia să respecte standardele de calitate și termenele stabilite.

Prezență constantă pe șantiere, primarul interimar Ciprian Prisăcaru se arată preocupat de impactul negativ pe care vremea rea îl are asupra proiectului, dar este optimist și declară că, finalmente, PIDU va fi finalizat în termenele stabilite. Mai mult, Prisăcaru declară că, în situația declanșării lucrărilor în toate zonele cuprinse în proiect, sunt create premise pentru devansarea termenelor – dacă nu apar alte situații neprevăzute.

Pe de altă parte, Ciprian Prisăcar apelează la bună-voința târgoviștenilor, cărora le cere să înțeleagă că disconfortul creat prin lucrările care se efectuează acum este de scurtă durată, iar beneficiile pentru târgovișteni sunt enorme și pe termen lung, de zeci de ani. ”Târgoviște va arăta cu totul altfel, cel puțin în treimea cuprinsă de PIDU, atunci când lucrările se vor încheia. Sunt convins că cetățenii din cartierele modernizate vor avea senzația că trăiesc în alt oraș, un oraș european modern, prietenos cu locuitorii lui!, a mai spus Prisăcaru.

Mai multe despre evoluția lucrărilor la PIDU, dar și despre alte subiecte de actualitate, în interviul pe care primarul interimar al Târgoviștei, Ciprian Prisăcaru, a avut amabilitatea să ni-l acorde.

Citeste articolul integral pe Dambovita24

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *