CUPA ROMÂNIEI: Urban Titu – Chindia Târgoviște, fiecare echipă cu șansa ei

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Stadionul Orășenesc din Titu, 30 iulie 2014, ora 17:30. În această confruntare se duelează două echipe de liga a 3-a, schimbate din toate punctele de vedere, în această vară. Au venit mulți jucători noi, iar pe băncile tehnice stau Nicu Croitoru (în locul lui Silviu Dumitrescu), la Chindia, și Rică Neaga (în locul lui Nicu Croitoru), la Urban Titu. În faza trecută a competiției, Chindia a stat, iar Urban a învins cu 2-0 (Cârstea 2), pe Flacăra Moreni (în deplasare). În acest intersezon, cele două combatante au disputat și câteva meciuri amicale. Urban: 1-2, cu CS Mioveni, și 1-6, cu CSM Râmnicu Vâlcea, ambele în deplasare, iar Chindia a învins cu 2-0 pe Flacăra Moreni, în deplasare. Este de urmărit ce formule de echipe vor folosi antrenorii Rică Neaga și Nicu Croitoru, care sunt noutățile în lot, dar și care este valoarea fețelor noi pe dreptunghiul verde. Fiecare dintre cele două combatante are șanse de a merge mai departe. Alexandru Istrate

The post CUPA ROMÂNIEI: Urban Titu – Chindia Târgoviște, fiecare echipă cu șansa ei appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *