CUTREMUR în dosarul lui Mircea Băsescu: Declarațiile care îl îngroapă pe Traian Băsescu

CUTREMUR în dosarul lui Mircea Băsescu: Declarațiile care îl îngroapă pe Traian Băsescu

Dezvăluiri incendiare despre implicarea lui Traian Băsescu în dosarul şpagilor date de Bercea Mondial pentru a cumpăra decizii favorabile ale instanţelor!

Magistraţii îl audiază pe Bercea Mondial în procesul în care ginerele său este acuzat că l-a şantajat pe fratele lui Traian Băsescu. Marius Constantin susţine însă că nu a încercat decât să recupereze banii pe care Mircea Băsescu i-ar fi luat în schimbul eliberării lui Bercea Mondial.

În faţa magistraţilor a vorbit şi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care a declarat că o parte din banii pentru Mircea Băsescu au ajuns la Traian Băsescu, tocmai pentru a primi o pedeapsă cu suspendare.

“În cursul anului 2011, au venit soţia şi fiul la mine în vizita şi mi au zis că a venit la ei Căpăţână, care le-a zis că Mircea Băsescu s-a oferit să mă ajute sa ies din puşcărie mai repede. Că naşul l-a a trimis pe Căpăţână să mă scape de puşcărie. A venit a doua zi în vizită Florin şi mi-a spus ca l-a chemat naşu la Agigea şi i-a cerut 600 mii euro să vorbescă cu fratele Traian şi să îmi dea cu suspendare sau să rămân la ce executasem deja”, a declarat Bercea Mondial în faţa instanţei.

“Am fost eliberat de şase ori de Tribunalul Olt şi tot de atâtea ori am rămas în arest preventiv. Aceste măsuri s-au dat ca eu să mai dau 400.000 de euro. Am zis: Vindeţi tot, împrumutaţi, ce ştiţi, doar scoateţi-mă de aici. Nu au reuşit să facă rost de bani, apoi m-au condamnat la 7 ani şi jumătate, iar apoi mi-au dat 10 ani. În final i-am zis: Du-te, tată, şi cere banii înapoi”, a mai spus Bercea Mondial.

Bercea Mondial a mai spus că a trimis-o pe soţia sa “să ceară banii înapoi şi naşul le-a dat în jur de 300 de mii de euro înapoi”. Bercea subliniază că, pentru diferenţa da bani, Mircea Băsescu i-a trimis la Traian Băsescu, “pentru că lui îi dăduse să mă scape”.

Familia lui Bercea a anunţat că va depune noi înregistrări la dosarul în care Mircea Băsescu este inculpat, începând de marţi, când intermediarul şpăgii, Marian Căpăţână va fi din nou adus în faţa judecătorilor.

Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *