DÂMBOVIŢA: Bătaie pe o… iniţiativă fâsâită! Micşorarea taxelor şi impozitelor în Cartierul Priseaca

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Reprezentanţii mass-mediei locale au venit într-un suflet la conferinţa de presă a PNL-ului ţinută la ora 15:00, în sediul organizaţiei municipale, unde se anunţase prezenţa consilierilor locali. Toată lumea a crezut că se vor face comunicări de senzaţie, dezvăluiri, mărturisiri ori va exploda vreo bombă sau măcar vreo fumigenă. De unde! La întâlnirea cu presa au fost prezenţi doctorul Claudiu Dumitrescu şi arhitectul Lucian Enache, de altfel interlocutori plăcuţi, dar care au vrut să ne prezinte o minune… fâsâită. Au decis consilierii PNL să depună un proiect de hotărâre privind diminuarea impozitelor în Priseaca. Practic, trecerea acestui cartier într-o altă grupă de impozitare. Asta după ce, prin 2007-2008, taxele în zona respectivă au fost majorate, tot sub administraţie PDL. Vestea nu a surprins pe nimeni. Nu a curs pe obrajii nici unui gazetar lacrimi de emoţie. Toată suflarea presei încerca să calculeze câţi amărâţi au mai rămas în Cartierul Priseaca, câte case nu au piscină, fiindcă, în ultimii ani, şi în sat, şi sub poala pădurii, plus pe câmpul devenit intravilan, s-au construit vile grele, aşa că celor cu bani care s-au tras la aer mai curat le-ar prinde de minune micşorarea de taxe şi impozite. Să mai punem la socoteală faptul că şi PSD a iniţiat un asfel de proiect numai că liberalii le-au luat-o înainte şi l-au depus la mapă? Altă pricină de război! Rămâne să vedem. Întrebarea este dacă, atunci când vor fi asfaltate toate drumurile şi trotuarele din cartier, vor fi reţele de apă şi canalizare şi alte elemente de infrastructură, taxele vor creşte din nou.

The post DÂMBOVIŢA: Bătaie pe o… iniţiativă fâsâită! Micşorarea taxelor şi impozitelor în Cartierul Priseaca appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *