DÂMBOVIŢA: Gala de Excelenţă, un eveniment cum rar se întâmplă în Cetatea Târgoviştei. GALERIE FOTO

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Gala de excelenţă organizată, în această seară, de Primăria Târgovişte, la Teatrul Municipal Tony Bulandra, s-a desfăşurat impecabil, chiar dacă invitaţii au fost sub aşteptări din punct de vedere numeric. Au onorat cu prezenţa evenimentul cultural Adrian Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa; Alexandru Oprea – administratorul public al judeţului; deputatul Radu Popa; Liviu Muşat – directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia; Gabriel Boriga – fost primar al Târgoviştei; Cristian Stan – viceprimar Târgovişte; o parte a consilierilor municipali şi unii şefi de instituţii deconcentrate. Ar mai fi fost loc în sală şi pentru alţii, politicieni şi oameni de cultură deopotrivă. Cuvântul de deschidere l-a avut primarul interimar Ciprian Prisăcaru, apoi au început să curgă premiile de excelenţă, intercalate cu scurte momente de muzică bună. “Faptele sunt cele care vorbesc de la sine, mai bine decât orice cuvinte, oricât de bine ar fi ele scrise sau spuse. Văd în sală oameni care au pus umărul pentru dezvoltarea acestui oraş. Văd în sală dascăli, care modelează caractere. Văd în sală medici, care salvează vieţi. Văd ingineri, care construiesc sau au construit în acest oraş. Văd artişti, care ne bucură sufletele şi văd politicieni, care ne reprezintă interesele cu onestitate. Sunt convins că pentru dumneavoastră excelenţa a devenit un mod de viaţă, de aceea vă pot spune că şi eu cred într-o ţară şi într-o comunitate care îşi apreciază, îşi respectă şi îşi valorizează valorile”, a spus Ciprian Prisăcaru. Cea mai emoţionantă secvenţă a serii a reprezentat-o acordarea premiului de excelenţă, post mortem, la categoria presă, colegei şi prietenei noastre Elena Alexandra Oprescu, răpusă mult prea devreme de o boală nemiloasă. Diploma şi florile le-a primit fiica sa cea mare – Alexandra Mihaela Oprescu. “Mă bucur că am o mamă care a primit un astfel de premiu, chiar dacă vine într-un astfel de moment. Demonstrează că ea a fost un om minunat. Un jurnalist care şi-a iubit meseria, cu patimă este puţin spus. Poate aproape ca pe copiii ei şi cu toţii ştim că ziariştii sunt oameni care, în orice altă meserie, ar fi câştigat mult mai mult cu mult mai puţină muncă. Jurnalismul nu înseamnă doar relatarea unor ştiri. Înseamnă multă muncă, înseamnă nopţi nedormite pentru a scoate ziarul a doua zi, înseamnă mult mai mult decât v-aţi putea închipui. Mama mea obişnuia să spună că jurnalismul înseamnă literatură la repezeală. Ea iubea cuvintele. De aceea s-a făcut jurnalist”, a mărturisit Sandra Oprescu. A fost aplaudată la scenă deschisă, după care toată lumea a ţinut un moment de reculegere în memoria mamei sale, Elena Oprescu. Premiile de excelenţă ale Primăriei Târgovişte au mers şi anul acesta către persoane deosebite, care au adus faimă oraşului. Categoria Arte – Corneliu Drăgan, pictor Categoria Sport – Cătălin Cristea, boxeor şi Nicu tamaş, antrenor box Categoria Film – Răzvan Săvescu, regizorul filmului “America, venim!” Categoria Literatură – Atena Gabriela Stoichiţă Categoria Muzică – Vlad Miriţă Categoria Teatru – Mircea Laslo Categoria Cercetare Ştiinţifică – prof. dr. ing. Valerică Cimpoca S-au acordat, de asemenea, patru premii speciale pentru Negru Ioana Alexandra şi Moise Ingrid Erika, două copile extrem de talentate, care au câştigat numeroase premii şi medalii; Fundaţia Anisia Ioana, care asigură o masă caldă în fiecare zi celor mai amărâţi dintre târgovişteni, şi pentru trupa de cascadori “Lupii Albi”, care a realizat, în luna iunie în cadrul primei ediţii a Festivalului Medieval Dracula, spectacolul istoric “Vlad Voievod Drăculea” şi filmul cu acelaşi nume, ce va fi lansat în cadrul Zilelor Cetăţii. “La Târgovişte am jucat cel mai important rol din viaţa mea. La Târgovişte ridic cel mai important premiu din viaţa mea. la Târgovişte am câştigat un frate, pe Vlad Miriţă”, a spus Bogdan Jianu – actorul care i-a dat viaţă domnitorului Vlad Ţepeş.

The post DÂMBOVIŢA: Gala de Excelenţă, un eveniment cum rar se întâmplă în Cetatea Târgoviştei. GALERIE FOTO appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *