DÂMBOVIŢA: Rădulescu, replică pentru Vasile Blaga, “Despre morţi numai de bine”

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Liderul PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu, s-a arătat tare supărat pe Vasile Blaga, şeful PDL-iştilor din România. Fostul consilier pe probleme de agricultură al preşedintelui Băsescu, şi-a pus în practică propria strategie pe care a dezvăluit-o şi jurnaliştilor: “Cea mai bună apărare este atacul”. Aşa că, dacă Vasile Blaga şi-a permis să critice dur PMP-ul şi pe liderii săi, trebuie să suporte consecinţele, adică, tirul verbal al lui Adrian Rădulescu. “Este un om lipsit de caracter. Un politician care se crede mare dar este foarte mic. De când a luat partidul îl tot duce în jos”, a declarat Rădulescu. Preşedintele PMP Dâmboviţa a spus că Blaga nu ar fi ajuns şeful PDL dacă nu ar fi existat niscaiva fraude. “Eu sunt cu sufletul curat, nu am furat în alegeri. Ei, cei din PDL, domnul Blaga, se încadrează la şmecheri, hoţi şi bandiţi. Ar fi ajuns preşedinte la PDL dacă nu luau voturile şi fugeau cu ele”, se întrebă Rădulescu. Suita de replici dure, gen apărare prin atac, se încheie cu sintagma “Despre morţi numai de bine”. Adrian Rădulescu a recunoscut că imaginea partidului are de suferit din cauza scandalului penal “puii şi mita electorală”, care îl are ca principal personaj pe deputatul Florin Popescu. Liderul PMP Dâmboviţa crede că partidul trebuie să fie însă unit, mai ales în momente ca acestea. “Indiferent de rezultat, sunt alături de Florin Popescu. Sunt dispus să suport orice consecinţe. De Florin Popescu mă leagă o prietenie adevărată. În aceste momente dificile are nevoie de sprijin moral”, a spus sincer Adrian Rădulescu.

The post DÂMBOVIŢA: Rădulescu, replică pentru Vasile Blaga, “Despre morţi numai de bine” appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *