Dorin Staicu umblă cu jumătăți de adevăr: A dat apă potabilă, dar din Ialomiţa!

Dorin Staicu umblă cu jumătăți de adevăr: A dat apă potabilă, dar din Ialomiţa!

 

 

L-am urmărit pe directorul Companie de Apă, Dorin Staicu furibund, strângâdu-și pe lângă el aliații din partid care să-l scoată la liman în scandalul apei de la Fieni. Un război surd în care oamenii spun un lucru, autoritățile altceva, iar Compania de Apă amenință cu luarea de măsuri împotriva celor ce ponegresc instituția cu sesizări.

Nu e un secret pentru nimeni că Staicu trăiește pentru a  fi director al Companiei de Apă, post după care a „salivat” în ani portocalii, după ce a fusese demis pentru incompetență. Şi acum, când era pe val, şi aştepta mega proiectul POS II Mediu în care să vină doldora banii peste dumnealui, nişte oameni din Fieni, unii angajaţi politic, alţii nu, au chemat ziariştii ca să le arate că apa lor e murdară. Aşa e, apa lor era murdară, am văzut-o cu ochii mei. Şi nu am putut pricepe cum toate analizele sunt perfecte, deşi apa avea, uneori, bucăţi de frunze, mâl şi alte impurităţi, ce demonstrau parcă spusele oamenilor, că li se dă apă direct din Ialomiţa.

 

M-a lămurit tot Staicu, răspunzând obsesiv unei întrebări simple, cu un răspuns complicat:

 

Întrebare (adresată de un coleg de partid, ieri, în plenul Consiliului Local): „Aţi livrat apă din râu?

 

Răspuns (bâlbâit de directorul Staicu): „Niciodată nu am livrat apă decât în condiţii de potabilitate!

 

Aţi livrat apă din râu?” Era o întrebare simplă, cu răspuns simplu pentru directorul Companiei: „Nu!”. Dacă ar fi fost adevărat.

 

„Niciodată nu am livrat apă decât în condiţii de potabilitate!” e răspunsul la o altă întrebare la care tot Staicu, fără să vrea, a răspuns în nenumărate rânduri: „Este apa din râul Ialomiţa potabilă?” „Da” este! Exact cum spune Staicu, e în parametri de potabilitate, poate chiar mai bună decât cea de la reţele din sud, pentru că provine directa munte. Chiar el spunea deunăzi că şi dacă ar livra apă din rău acesta este potabilă.

 

Aşa este! Directorul Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa are dreptate. Ialomiţa e potabilă. Dar, dacă e potabilă, de ce minte în legătură cu livrarea ei? Simplu: râul Ialomiţa, chiar potabil cum e el, nu este sursă autorizată de Garda de Mediu pentru a fi folosit la alimentarea populaţiei. Este adevărat că, în preajma scandalului, Staicu a cerut revizuirea autorizaţiei de mediu, în sensul introducerii ca sursă şi a răului. Dar la momentul în care le dădea apă din Ialomiţa celor din nord, râul nu era sursă autorizată, deci, deşi potabilă, apa putea pune probleme de sănătate. Norocul lui Staicu şi a 18 000 de oameni e că Ialomiţa e în parametrii de potabilitate, asemănători surselor autorizate şi că clorinarea a fost suficientă! Mizeria din pahare şi din reţele oamenilor se datora lipsei unei filtrări. Râul nu este, încă, sursă autorizată, pentru asta având nevoie de o autorizaţie de mediu în care să fie specificate şi condiţiile de tratare şi livrare, inclusiv filtarea şi desinisiparea. Şi, în plus, un serviciu public nu trebuie lăsat la mâna norocului, cum a făcut Compania pe principul că „Dumnezeu e sus şi are grijă de toţi!”

 

Având în vedere toate acestea, am înţeles şi graba unei lucrări la sursele din munte într-o duminică. Nu seceta îl speria pe Staicu, căci meteorologii anunţau precipitaţi, ci ştergerea urmelor…

 

 

Citeste articolul integral Gazeta Dambovitei

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *