Fotomodele, urmăriți penal și prietenii de partid scot milioane de euro din deszăpezire

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Potrivit Gândul, în ultima săptămână, la deszăpezirea din zonele puternic afectate au acţionat în jur de 1.300 de militari şi aproape 140 de utilaje ale Armatei, ai cărei ingineri au ajuns chiar să inventeze un model propriu de freză, mai eficient decât cele ale firmelor care acţionează pe şosele. Asta deși de la bugetele Consiliilor Judeţene şi ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) se plătesc zeci de milioane de euro anual pentru operaţiunea de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă, atunci când viscolul sau ninsoarea ating intensităţi de cod portocaliu sau roşu, drumurile se închid, circulaţia devine aproape imposibilă, iar la treabă este scoasă Armata sau Jandarmeria, instituţii care nu au în atribuţii deszăpezirea, ci doar acordarea de ajutor, la cerere, în zonele sinistrate. Iată ce au descoperit ziariștii de la Gândul: DÂMBOVIȚA Drumuri naționale: Societatea de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi (Bucureşti) a câştigat contractul pentru DN 61, 7, 72, 72A, pentru 9,73 milioane lei (aprox. 2,16 milioane euro). Firma este deţinută de două surori din Bistriţa, Loredana Salanţă (21 de ani) şi Natalia Cosmina Salanţă (24 de ani), iar administrator este Alin Niculae Ştefan. Loredana este fostă Miss World Romania 2009 şi câştigătoare a Top Model of the World în 2011. Cosmina este şi ea fotomodel. Împreună, au participat la acţiuni cu TSD Bistriţa Năsăud. Alin Ştefan este director la firma Romstrade, a lui Nelu Iordache, arestat pentru deturnare de fonduri. Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, care tranzitează Dâmboviţa, Argeş, Ilfov şi Giurgiu este deszăpezită integral de firma Euro Strada (Braşov), care a câştigat contract pentru 2013-2015 de 17,52 milioane lei (aprox. 3,89 milioane euro). Firma este deţinută de Florin Ţibre şi Angela Ţibre şi a luat un credit la Eximbank, banca de import-export a României. Se mai ocupă cu deszăpezirea la Braşov şi la Sibiu. Cei doi acţionari sunt fiul, respectiv soţia lui Vasile Ţibre, director executiv la Inspecţia Fiscală a Direcţiei Finanţelor Publice Braşov, ajuns şi director la ANAF central. Angela Ţibre a fost urmărită penal pentru evaziune fiscală cu produse din alcool. Chirulli Andrea Impresa Individuale în asociere cu Shelter Construct au câştigat deszăpezirea pe DN 1A, DN 7 şi DN 71. Asocierea are un contract cadru cu regionala de drumuri Bucureşti Nord, care se ridică, pentru perioada 2013-2014, la 9,54 milioane lei (aprox. 2,12 milioane euro). Firma are sediul în sudul Italiei, în localitatea Ceglie Messapica, din provincia Brindisi şi este deţinută de italianul Andrea Chirulli, care derulează afaceri în judeţul Dâmboviţa. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că firma se numără printre sponsorii PDL. Shelter Construct (Voluntari) este deţinută de Dan Nuţu Ionescu. Drumuri județene: Loturile de drumuri care trebuie deszăpezite au fost câştigate de mai multe firme, prin cereri de ofertă de la Drumuri şi Poduri Dâmboviţa, companie a Consiliului Judeţean. Poliţia Rutieră a amendat 5 dintre cele 6 firme, cu câte 1.800 de lei, pentru că nu s-au ocupat corespunzător de deszăpezirea drumurilor judeţene, însă situaţia s-a remediat. Firma Start din Găeşti a câştigat 692.000 lei (aprox. 154.000 euro) şi este deţinută de Constantin Constantin şi administrată de Valentin Constantin. Firma este urmărită penal, conform datelor de la Registrul Comerţului. Firma Gopo (Târgovişte) a câştigat 407.000 lei (aprox. 90.000 euro) şi se ocupă cu vânzarea de materiale de construcţii. Este deţinută de fraţii Mihail şi Cristian Popescu. Conform presei locale, de aici s-au cumpărat materiale de construcţii pentru un sediu de campanie electorală al PDL. Firma Bady Grand Explorer (Piteşti) a câştigat 620.000 de lei (aprox. 138.000 euro). A fost executată silit de ANAF în 2011, rămânând fără un buldozer. A câştigat 2,59 milioane lei din fonduri structurale europene, pentru creşterea competitivităţii, bani cu care şi-a achiziţionat utilajele. Este deţinută de Adrian şi Mihaela Bolboşe. Firma se ocupă cu extragerea de nisip, pietriş şi argilă. Firma Stone (Găeşti) a câştigat 302.000 lei (aprox. 67.000 euro). Închiriază utilaje. Este deţinută de Ionuţ Cristian Cergă şi Tiberiu Nedelescu. Firma C&I Trans Europe (Târgovişte) a câştigat 346.000 lei (aprox. 77.000 euro) şi este deţinută de Bogdan Ion Tudorache, preluată de la Adrian Şerb. Obiectul principal de activitate este consultanţa în afaceri. Firma Phoenix Impex din Buftea a câştigat 268.000 lei (aprox. 59.000 euro). Este deţinută de Vlad Mantea, de mama sa, Niculina Mantea şi de Mirela Stoian. TELEORMAN Firma Tel Drum a câştigat contractul pentru deszăpezire, pentru perioada 2014-2017, în valoare de 84 milioane lei (aprox. 18,66 milioane euro). Tel Drum este fosta firmă a Consiliului Judeţean Teleorman, condus până la sfârşitul anului 2012 de vicepremierul Liviu Dragnea. Firma este condusă de Petre Pitiş, Florea Neda, Sonia Neagu şi Liviu Lucian Dobrescu şi este organizată în aşa fel încât adevăraţii acţionari nu apar listaţi în Registrul Comerţului, putând să aibă acţiuni la purtător şi să fie reprezentaţi în Consiliul de Administraţie de către terţi. Deşi a negat mereu că mai are vreo legătură cu firma, mai multe anchete de presă au arătat că unii dintre şefii Tel Drum sunt apropiaţi ai lui Liviu Dragnea. Mai mult, un post de radio local (Radio Sud), achiziţionat de Tel Drum, îşi avea sediul în Hotel Turris, deţinut de soţia vicepremierului, Bombonica Dragnea. Tel Drum domină toate licitaţiile publice privind asfaltările şi întreţinerea drumurilor din judeţul Teleorman. Doar în perioada 2009-2011, firma a câştigat contracte de 170 de milioane de euro cu statul, conform calculelor Alianţei România Curată. GIURGIU Drumuri Judeţene: Rezultatele licitaţiilor pentru deszăpezire nu au fost încă introduse în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Drumuri […]

The post Fotomodele, urmăriți penal și prietenii de partid scot milioane de euro din deszăpezire appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *