În ce stadiu sunt lucrările de la Parcul Municipal Vest și Hipodromul Ploiești

În ce stadiu sunt lucrările de la Parcul Municipal Vest și Hipodromul Ploiești

Reprezentanții administrației locale ploieșene au avut întâlniri luni cu executanții lucrărilor din fonduri europene care vizează Parcul Municipal Vest și Hipodromul Ploiești. Ambele lucrări sunt în curs de execuție, antreprenor fiind SC Construcții Erbașu SA.

 

Reprezentanții Primăriei Ploiești au declarat că lucrările sunt în grafic. Consilierul personal al primarului interimar Iulian Teodorescu a estimat că stadiul lucrărilor la Parcul Municipal Vest este de 30 la sută în acest moment.

„Am analizat lucrările, invitați au fost constructorul, proiectantul, consilieri locali care au analizat stadiul lucrărilor în funcție de termene. Lucrările sunt în grafic, iar termenul de execuție este fixat la finalul acestui an”, a declarat Andrei Țurcanu (foto), consilierul personal al primarului interimar.

Parcul Municipal Vest va fi o zonă de agrement de 58 de hectare, proiectul cuprinzând zone de odihnă şi relaxare, trei spaţii de joacă pentru copii cu vârste între 2 şi 6 ani şi trei spaţii pentru copii de 6-12 ani, terenuri sportive, o moară de apă şi un lac de agrement.

Lucrările prevăd şi amenajarea unor parcări, piste de biciclete, alei carosabile şi pietonale, fântâni arteziene, terenuri de fotbal, baschet, tenis, volei, piste de role, skate şi carting, patinoar dar şi o staţie de epurare proprie.

  • parc municipal vest
  • hipodrom ploiesti

    Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

    Powered by WPeMatico

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *