INFO UTIL: Cum îţi poţi suspenda plata ratelor la creditele în franci elveţieni până la judecarea cauzei pe fond

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Premieră în justiţia din România! Avocatul Marius Coltuc a reuşit să obţină în instanţă, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea plăţii ratelor în cazul unui împrumut în franci elveţieni la Credit Europe Bank, până la soluţionarea litigiului pe fondul cauzei. Dosarul reprezintă practic un succes enorm în faţa băncilor. „Nu doar că acest lucru forţează banca să stopeze încasarea oricărei plăţi, dar vă dă un răgaz de timp de la plata ratelor lunare imprumutaţilor care sunt deja sufocaţi de dobânzile şi ratele împovărătoare”, explică avocatul Marius Coltuc. Condiţii ordonanţă preşedinţială – Potrivit art. 996 alin.(1), instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. – Ordonanta este provizorie si executorie. Daca hotararea nu cuprinde nici o mentiune privind durata sa si nu s-au modificat imprejurarile de fapt avute in vedere, masurile dispuse vor produce efecte pana la solutionarea litigiului asupra fondului – art. 996 alin. (2) NCPC. – La cererea reclamantului, instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen – art. 996 alin. (3) NCPC. – Ordonanta va putea fi data chiar si atunci cand este in curs judecata asupra fondului – art. 996 alin. (4) NCPC. – Pe cale de ordonanta presedintiala nu pot fi dispuse masuri care sa resolve litigiul in fond si nici masuri a caror executare nu ar mai face posibila restabilirea situatiei de fapt – art. 996 alin. (5) NCPC. Conditiile exercitarii procedurii ordonantei presedintiale au ramas, in esenta neschimbate fata de reglementarea anterioara, acestea fiind: a) Urgenta: conditie care justifica utilizarea procedurii in chestiune, caracterizata printr-o procedura de judecata mai sumara. Si in reglementarea art. 581 alin. (1) CPC 1865, cat si in cea a art. 996 alin. (1) NCPC s-a retinut ca exista indeplinita aceasta conditie cand masura provizorie este necesara “pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea  repara … ori… pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari”. S-a aratat ca urgenta trebuie sa persiste pe tot parcursul judecatii (chiar si in calea de atac a apelului) iar instanta de judecata are obligatia sa indice imprejurarile ce au condus la concluzia ca este indeplinita aceasta cerinta. De asemenea, lipsa caracterului de urgenta conduce la solutionarea oricarui aspect pe calea procedurii comune.[4] Urgenta nu este sinonima cu celeritatea, aceasta din urma reprezentand dezideratul oricarui proces civil, in sensul finalizarii sale intr-un termen rezonabil. b) Masura dispusa sa aiba caracter provizoriu (vremelnic): masurile incuviintate nu sunt de natura sa conduca la rezolvarea fondului ci sunt de natura sa mentina o situatie de fapt pana la solutionarea celui dintai, asadar sunt limitate in timp pana la solutionarea in fond a litigiului. c) Conditia de a nu prejudeca fondul: cu titlu de noutate, este expres reglementata in NCPC (art. 996 alin. 5 NCPC). Chiar daca aceasta conditie nu era expres reglementata, ea exista si in reglementarea CPC 1865, necesitatea acesteia fiind consacrata in doctrina si dedusa din cea de-a doua conditie (caracterul provizoriu). S-a retinut ca, datorita faptului ca ordonanta presupune urgenta si adoptarea unor masuri vremelnice, instanta nu are caderea sa prejudece fondul dreptului dar – pentru ca totusi solutia sa nu fie arbitrara – este datoare sa cerceteze aparenta dreptului, sa pipaie fondul. d) Existenta unei “aparente de drept” in favoarea reclamantului

The post INFO UTIL: Cum îţi poţi suspenda plata ratelor la creditele în franci elveţieni până la judecarea cauzei pe fond appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *