INTERVIU – Gabriel Bodescu: "Prunea voia schimbarea conducerii FRF şi Adunarea Generală să-l pună pe el preşedinte!"

INTERVIU - Gabriel Bodescu:

Gabriel Bodescu, şeful de cabinet al preşedintelui FRF Răzvan Burleanu, a declarat, azi, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, că incidentul de la petrecerea de duminică noapte a pornit de la faptul că preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, ar fi dorit schimbarea conducerii federaţiei în AG!

Oficialul FRF afirmă că, în ciuda conflictului cu preşedintele grupării ieşene, este dispus în continuare să lucreze cu acesta după ce Prunea îşi va relua funcţia de director de relaţii internaţionale în federaţie, după o decizie a instanţei. Conform spuselor acestuia Prunea ar fi trebuit să-şi reia funcţia la FRF de săptămâna trecută.

Gabriel Bodescu a evitat să confirme faptul că Prunea l-ar fi lovit, precizând doar că el nu “l-a atins” pe oficialul ieşean. Şeful de cabinet al lui Burleanu a lăsat să se înţeleagă faptul că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă în funcţie de declaraţiile ulterioare ale lui Prunea.

Iată, integral, interviul acordat de Gabriel Bodescu agenţiei de presă Mediafax:

Reporter: – Domnule Bodescu a apărut o informaţie conform căreia intenţionaţi să-l acţionaţi în judecată pe domnul Prunea în urma incidentului de duminică noaptea şi că aveţi şi un certificat medico-legal. E adevărat?

Gabriel Bodescu: – Ce să fie adevărat? Dacă dumneavoastră ştiţi mai bine decât mine ce acţiuni întreprind eu, nu am ce să zic.

Reporter: – V-am contactat tocmai pentru a verifica acest lucru…

Gabriel Bodescu: – Nu am ce să zic, văd că sunt speculaţii foarte multe pe tema asta. Nu ştiu exact de ce un incident minor a devenit extrem de important, o problemă naţională. Părerea mea este că avem lucruri mult mai importante de făcut, faptul că se vor deschide două centre regionale pentru copii, că federaţia merge pe o linie bună, că a reuşit să identifice surse de finanţare pentru a susţine performanţa.

Reporter: – Totuşi, a fost vorba de un incident între două persoane cunoscute…

Gabriel Bodescu: – Îmi cer scuze, a fost vorba doar de o persoană cunoascută, doar de Florin Prunea. Eu nu sunt la nivelul şi notorietatea dumnealui. Eu sunt un angajat al federaţiei, nu sunt o persoană care să merite atâta atenţie. Pe mine mă caracterizează mai mult faptele. Aţi putea cere referinţe despre mine de la membrii afiliaţi din ţară, care interacţionează direct cu mine. Părerea mea este că acordăm o mult prea mare importanţă unui incident minor, în care nu cred că stă problema fotbalului românesc.

Reporter: – Dar, totuşi, intenţionaţi să-l daţi în judecată pe Prunea pentru acest incident?

Gabriel Bodescu: – Nu văd relevanţa acestui lucru, eu să infirm sau să confirm o astfel de acţiune. Fiecare funcţionează după principiile lui, fiecare consideră până unde se poate întinde coarda.

Reporter: – Nu-mi puteţi spune nici de la ce a pornit acel incident? Au fost diverse speculaţii, una fiind legată de o înţelegere între domnul Prunea şi domnul Burleanu, în care se preciza că primul urma să se întoarcă din vară în federaţie iar dumneavoastră v-aţi fi opus.

Gabriel Bodescu: – Eu să mă opun să se întoarcă Florin Prunea la federaţie? Sunteţi în eroare. Haideţi să o luăm cronologic. Prima problemă a apărut acolo când domnul Prunea a considerat să spună, şi este părerea dumnealui, fiecare are dreptul la o părere, că actuala conducere nu are ce căuta la FRF. Nu are ce căuta unul ca Burleanu, un blatist ca Gheorghe Chivorchian, un zero barat ca mine. Că nu avem ce căuta.

Reporter: – De la ce era supărat?

Gabriel Bodescu: – Era supărat de la faptul că neapărat nu trebuia să se continue cu actuala conducere. Şi actuala Adunare Generală, care urma să aibă loc, să facă în aşa fel încât să schimbe conducerea şi să-l pună pe el preşedinte. I-am spus că e dreptul lui, e dreptul fiecărui cetăţean să candideze, să îşi susţină punctul de vedere, şi că, într-adevăr, cei care votează sunt cei care decid.

Reporter: – A încercat în cadrul acelei întâlniri să convingă membrii afiliaţi să ceară schimbarea conducerii FRF?Gabriel Bodescu: – Asta a fost. Eu l-am felicitat, şi poate fi confirmată de martori discuţia, pentru parcursul bun al echipei CSMS Iaşi. Am făcut chiar o glumă, spunându-i că dacă ar fi început campionatul odată cu returul era pe primul loc. El a spus OK dar că în acest context trebuie să vină şi preşedinte la federaţie. Eu l-am felicitat pentru ceea ce face acolo, împreună cu echipa, că nu e singur, că are în spate şi sprijinul domnului primar, care îi asigură condiţii acolo. Nu domnul primar, mă rog, Consiliul Local. Şi bineînţeles că a avut o replică aşa cum a avut şi faţă de domnul Burleanu şi faţă de domnul Chivorchian: «Ce primar mă, mă (n.r. – Prunea ar fi folosit o expresie injurioasă)». Şi asta poate fi confirmată de martori. Eu i-am spus că nu are rost să denaturăm discuţia, că e păcat, că se aude pe aici, hai să ne oprim. Am glumit, am vorbit lucruri comune, după care a venit problema aceasta pe care o ridicaţi dumneavoastră. Niciodată eu nu i-am spus lui că nu sunt de acord (n.r. – să revină la federaţie). În primul rând că nu am eu putere de decizie iar în al doilea rând că nu putem să ne opunem unei hotărâri. Legile trebuie respectate, chiar dacă ne convine sau nu situaţia. Mai mult de atât, puteţi verifica la domnul Braşoveanu, la preşedintele de la Ştiinţa Miroslava, la Tudor Iacov, de la Naţional, şi la preşedintele AJF Focşani, Dan Dumitru, care erau prezenţi la discuţie, eu i-am spus «de ce nu vrei dumneata să vii la federaţie să lucrezi cu noi pentru că ai abilităţile necesare». Şi mi-a spus: «Păi ce mă, ăia sunt bani, ce-mi daţi voi?» Eu i-am spus că nu-i dau eu. Dar în niciun caz nu i-am spus că mă opun venirii lui la federaţie. Ce interes aş avea?

Reporter: – Dar există un act între cele două părţi prin care dumnealui ar fi trebui să vină la federaţie abia în luna iulie?

Gabriel Bodescu: – Este probabil o discuţie pe care a purtat-o doar cu domnul Burleanu, eu nu am cunoştinţă, nu am participat la acea discuţie. Nu vreau să par mai deştept decât sunt şi am prostul obicei să vorbesc cu subiect şi predicat, nu ştiu ce au discutat şi ce au agreat, au convenit. Probabil că dacă au convenit ceva, când vorbeşti de o angajare, de un contract, nu cred că poate fi doar pe vorbe. Trebuie să existe hârtii. Şi dacă domnul Prunea le are, e altceva, dar nu e treaba mea. Nu am competenţa să angajez sau să dezangajez vreo persoană din FRF.

Reporter: – Am înţeles, să revenim la incident, discuţia a degenerat şi …

Gabriel Bodescu: – Haideţi să vă spun, probabil a fost o provocare, se aştepta la o reacţie violentă a mea, atât verbal, poate şi fizic, dar din păcate nu am dat curs acestei relaţii. Acum la rece analizând situaţia mi-am dat seama că totuşi a fost premeditat, să fiu provocat şi să alimenteze apoi cu declaraţii de genul «uite ce face şeful de cabinet al preşedintelui Răzvan Burleanu». Nu am folosit niciun cuvânt trivial, chiar dacă dumnealui m-a dus şi în nişte zone cu conotaţii de altă natură. Am spus clar că nu dau curs unei astfel de discuţii. Ce a spus e fix problema dumnealui, v-am spus erau persoane acolo care pot confirma sau infirma ceea ce spun eu, sau să întărească spusele domnului Prunea. Au apărut informaţii că aş fi criticat jucătorii naţionalei sau altceva.

Reporter: – Domnul Braşoveanu a povestit incidentul spunând că domnul Prunea s-a sprijinit de dumneavoastră şi că a văzut că vă curgea sânge de la arcadă…

Gabriel Bodescu: – Se poate specula în fel şi chip, dar poziţia mea este următoarea: nu am răspuns acestei provocări, nici verbal, nici fizic. Gândiţi-vă în ce situaţie l-aş fi pus pe preşedintele Răzvan Burleanu în primul rând, instituţia şi apoi pe mine. Nu sunt un tip conflictual, să sar la bătaie.

Reporter: – Dar legal veţi răspunde acestei provocări?

Gabriel Bodescu: – Depinde de modul cum gestionează conflictul mai departe domnul Prunea. Că văd că alimentează cu anumite inepţii, că l-aş fi şantajat. A folosit nişte cuvinte extrem de dure, şantajat, ameninţat, etc, şi alte chestii de genul acesta, care, dacă nu sunt confirmate, nu au un suport, îmi rezerv şi eu dreptul să fac anumite lucruri. Dar nu pot să le acept, să fiu umilit la nesfârşit.

Reporter: – El a negat că v-ar fi lovit…

Gabriel Bodescu: – Acum a negat, dar peste tot a apărut că la Adunarea Generală am venit bandajat la cap. Cu nu ştiu ce plasture. Nu ne-a despărţit domnul Braşoveanu, nu a avut nicio intervenţie de felul acesta, să ne despartă. Domnul Braşoveanu a vrut să aplaneze situaţia, nu ne-a despărţit. Înţelegeţi-mă, nu a fost niciun conflict, eu personal nu l-am atins pe domnul Prunea.

Reporter: – Dar dânsul pe dumneavoastră v-a atins?

Gabriel Bodescu: – Domnule, eu mă opresc aici, am spus ceea ce am spus.

Reporter: – Credeţi că acţiuni de genul celei de după meci sunt benefice federaţiei? Au apărut imagini cu membri afiliaţi dormind, dumneavoastră aţi spus că probabil domnul Prunea a consumat mai mult…

Gabriel Bodescu: – Vedeţi cum interpretaţi? Eu nu am spus că a consumat mai mult sau mai puţin domnul Prunea. Eu am spus că probabil nu s-a băut doar apă. Mai multe nu am spus. Şi am mai spus că o victorie a naţionalei poate fi sărbătorită şi altfel. Dar nu am spus că a consumat cineva ceva. Este treaba fiecăruia ce face. Dar acum nu trebuie să ne ascundem în spatele consumului unui pahar de vin. Fiecare este liber să facă ce vrea. Dar dacă ştii că sunt anumite probleme şi nu îţi poţi controla limbajul, atunci e o problemă.

Reporter: – Mai există vreo cale de împăcare în condiţiile în care dânsul legal trebuie să se întoarcă în federaţie? Veţi putea lucra cu dânsul?

Gabriel Bodescu: – Eu nu am nici cea mai mică problemă. Eu pot colabora cu oricine, de mâine sau de ieri. Pe lângă faptul că am o coloană vertebrală, sunt bărbat şi nu sunt genul să ce…. Nu am nicio problemă să lucrez cu oricine. Nu sunt de acord cu modul vulgar de a vorbi, care pune sub lupa îndoielii anumite acţiuni ale unor persoane. Dar nu am nicio problemă să lucrez cu el de mâine. Şi mă întorc, chiar i-am spus că m-aş bucura dacă ar veni să lucreze alături de noi.

Reporter: – Şi se va întâmpla asta?

Gabriel Bodescu: – Dacă dumnealui îşi doreşte acest lucru este aşteptat. Din câte ştiu trebuia să vină de săptămâna trecută la serviciu. Dacă asta a fost hotărârea… Nu ştiu din ce dată, dar de săptămâna trecută, de luni, sau de când are un agreement făcut, trebuie să vină la serviciu. E oricând binevenit, nu am nici cea mai mică problemă să lucrez cu dumnealui. V-am spus, sunt ferm convins că toată acţiunea a avut scopul de a mă provoca, să ducă la o deterioare a imaginii FRF. Dar din fericire am avut capacitatea să nu dau curs acestei provocări. Am făcut multe eforturi să mă abţin, nu este uşor să fii “călcat în picioare” din punct de vedere verbal şi să nu ripostezi. Asta este, mi-a plăcut foarte mult o declaraţie a domnului Iordănescu, care a spus că a învăţat lecţia umilinţei!

  • gabriel bodescu
  • florin prunea
  • conflict
  • Burleanu

    Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

    Powered by WPeMatico

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *