LEGE: România revine la pensiile militare de stat. Angajaţii vor plăti cotă de contribuţie

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de lege prin care se revine la regulile ce caracterizau sistemul pensiilor militare de stat. Vor exista pensii de serviciu, pensii de invaliditate și pensii de urmaș. Pensiile de serviciu vor fi: pensia de serviciu pentru limită de vârstă (în care limitele sunt cele prevăzute de legislația actuală și cresc, gradual, de la 55 de ani la 60 de ani), pensia anticipată și pensia anticipată parțială. De asemenea, se revine la principiile de stabilire a pensiilor potrivit legislației specifice categoriilor de personal cu statut special din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, în vigoare până la data de 01.01.2011. Pensiile aflate în plată, stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, pentru cadrele militare trecute în rezervă în intervalul cuprins între 01.01.2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează potrivit reglementărilor cuprinse în aceasta. În cazul pensiilor care, prin noul mod de calcul, s-ar diminua, se păstrează cuantumul actual. Prezent la Târgovişte, colonelul Valeriu Pricină – vicepreşedintele Sindicatului Militarilor Disponibilizaţi a ţinut să precizeze că pensia militară de stat există în toate statele membre NATO şi nicăieri nu este considerată ca fiind pensie specială. „Nu este vorba de o pensie specială, ci de o reparaţie, o repunere în drepturi după nedreptatea făcută de Boc şi Băsescu. În acest moment, noi suntem asistaţi sociali, după o carieră grea în Armată, Poliţie, SRI etc. Oameni care se duc în teatre de operaţiuni ajung la pensie asistaţi sociali. Această lege îi interesează mai mult pe activi, decât pe noi, pensionarii. Am fost deposedaţi de nişte drepturi, încălcându-se grav Constituţia. După mine, sunt şi alte categorii profesionale care ar trebui să aibă pensii domeniale, spre exemplu medicii”. Principalele modificări din proiectul de act normativ ce vor viza sistemul de pensii sunt: • Pensiile se plătesc din sumele alocate la bugetul de stat prin bugetele MApN, MAI și SRI. • Sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv, angajatorul nefiind obligat să plătească contribuția aferentă acestuia. • Angajatul va plăti lunar o cotă de contribuție egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale, sumă ce va fi vărsată la bugetul de stat. Baza lunară de calcul a contribuției individuale este solda lunară brută sau salariul lunar brut. În acest moment, există în România aproape 180.000 de pensionari militari.

The post LEGE: România revine la pensiile militare de stat. Angajaţii vor plăti cotă de contribuţie appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *