Remiză searbădă

Remiză searbădă

Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti 1-1 (0-0)

După ce, în tur, Petrolul se distra cu echipa moldoveană administrându-i un sec 2-0 prin golurile lui Geraldo și Tamuz, aseară, sub Pietricica, elevii lui Rednic s-au chinuit să smulgă o remiză după ce fostul “petrolist” Daniel Stana reușise să deschidă scorul printr-o execuție de excepție.

Cu singura șansă de a visa la evitarea retrogradării, victoria, elevii croatului Vanja Radinovic – nou antrenor al Ceahlăului după dmiterea lui Ze Maria – au făcut tot ceea ce era omenește posibil să-și continue visul: au tras din răsputeri pentru menținerea fragilului avantaj căpătat în debutul reprizei secunde, s-au baricadat în propria jumătate de teren și, cel mai probabil, s-au rugat la divinitate ca arbitrul bucureștean George Rădulescu să fluiere cât mai repede finalul de meci, după terminarea celor 90 de minute regulamentare!

Numai că, firesc, acesta a arătat 4 minute suplimentare iar Petrolul, de parcă nu ar fi avut suficient timp până atunci, s-a aruncat peste adversar și a reușit o egalare în extremis, mai mult, trecând chiar pe lângă victorie în urma unui gol înscris în condiții perfect regulamentare – în opinia subsemnatului – nu și a “cavalerului” cu fluier! După miile de meciuri văzute, pot afirma cu certitudine că doar pe la noi se mai anulează o astfel de reușită, duelul dintre atacantul de conjunctură (Satli) și fundașul de meserie (Markovici) fiind apreciat drept fault în atac! Repet, eronat din punctul meu de vedere! Dar, cel mai probabil, vizionând la pauză faza în care anulase golul lui Sialmas (37) pentru fault la Peteleu (greșit, zic eu!), bucureșteanul a fluierat compensația…

Numai că, cu sinceritate, Petrolul parcă nici măcar nu ar fi meritat acel gol! Cu doar două perioade de dominare, în primele și ultimele 20 de minute ale meciului, De Lucas&Co. nu au convins deloc iar senzația generală lăsată a fost aceeași din ultima perioadă: echipa pare “în cap”, chiar și fotbaliștii “cu greutate” lăsând impresia că unicul lor gând este acela de a părăsi Petrolul… O să repet asta la infinit, este de neconceput să nu-ți respecți blazonul și meseria – indiferent de greutățile existente! – măcar într-un astfel de meci, cu o echipă, la rându-i, cu mari probleme existențiale dar care luptă din toată ființa pentru a realiza ceva!

Ar fi multe de spus, probabil cei care citesc acest material au și vizionat partida și au punctul lor de vedere vizavi de tot ceea ce se întâmplă la echipă, la acest club. Lăsând la o parte totul, analizând strict duelul din iarbă și prestația “lupilor”, nu avem voie să iertăm desele momente de apatie în joc, lipsa de concentrare mai ales pe faza ofensivă, pierderea mentalității de învingător… Ori, pe bună dreptate, în loc să-și respecte poziția câștigată după ani și ani de trudă, destui dintre fotbaliștii cu pretenții se complac în rutina momentului și sfârșesc prin a decepționa crunt. Iar ceilalți, “lupii tineri”, chiar dacă ar vrea mai mult nu ar reuși să treacă peste pragul psihologic generat de către întreg… Unul greu digerabil, cu subiecții nemotivați, nemulțumiți și cu dor de ducă!

Cum s-au marcat golurile

Min. 47: Stana a transformat impecabil o lovitură liberă din colţul din dreapta al careului mare, 1-0!.

Min. 90+2: N’Koyi a şutat din unghi, Jovici a respins, dar balonul s-a lovit de Markovici şi a intrat în poartă, 1-1!.

Casetă

Stadion: “Borzoghean” Piatra Neamț. Spectatori: circa 1000. Marcatori: Stana (47)/ N’Koyi (90+2)

Ceahlăul Piatra Neamţ: Jovici – Markovici, Ichim, Buden, Kneif – Ştefănescu (81 Ad. Gheorghiu), Achim, Stana (51 Aldea) – Sialmas (90 Wellyson), Balint, Chitoşcă. Antrenor: Vanja Radinovici.

Petrolul Ploieşti: Cobrea – Alcenat, Filip, Ipsa, Peteleu – Marinescu (67 Nepomuceno), Satli, De Lucas, Pastorini (81 N’Koyi) – Tamuz (67 Astafei), Tchite. Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonaşe galbene: Buden ’71, Balint ’90+4 / Astafei ’73.

Au arbitrat: George Rădulescu (București) – Marius Nicoară (Dr. Tr. Severin) și  Alexandru Vodă (Alba Iulia).

Observatori: Ionel Popa (Pașcani), Mircea Călin (București).

Jucătorul meciului: Daniel STANA.

sursa foto: sportpictures

  • ceahlaul
  • Petrolul
  • remiza

    Citeste articolul integral pe ph-online.ro/

    Powered by WPeMatico

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *