NEATENŢIE: O maşină cu trei persoane la bord s-a prăvălit într-o râpă în Munţii Bucegi

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

A fost ziua accidentelor în Bucegi! După ce de dimineaţă, un turist în vârstă de 69 de ani s-a răsturnat cu ATV-ul şi s-a accidentat foarte grav, în această seară trei persoane au văzut moartea cu ochii după ce maşina în care se aflau a pornit către o râpă, în apropierea Cabanei Cuibul Dorului. La locul accidentului au ajuns jandarmii montani și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Sinaia. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, şoferul a oprit a uitat să asigure autoturismul, în momentul în care a oprit pe marginea drumul spre Dichiu. Înainte ca cei trei pasageri să coboare, maşina a pornit-o spre hău şi doar un copac întâlnit în cale a făcut să nu se întâmple o tragedie. Persoanele din interiorul autoturismului s-au ales cu o sperietură zdravănă. Maşina a fost în schimb avariată şi a fost nevoie de o platformă pentru scoaterea acesteia din râpă. Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  112 sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

The post NEATENŢIE: O maşină cu trei persoane la bord s-a prăvălit într-o râpă în Munţii Bucegi appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

ACCIDENT: Un ATV-ist de 69 de ani s-a făcut praf în Munţii Bucegi!

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Un turist în vârstă de 69 de ani care se plimba, astăzi, cu ATV-ul în zona Munţilor Dudele – Pietrele Albe, din Masivul Bucegi, s-a accidentat grav în momentul în care a pierdut controlul vehiculului. Bărbatul a reuşit să sune la 112, astfel că în căutarea sa au plecat jandarmii montani şi salvamontiştii din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. Turistul a fost localizat în scurt timp, i s-a acordat primul ajutor, după care a fost preluat de un elicopter SMURD venit de la Bucureşti. Bărbatul prezenta o fractură la nivelul membrului superior drept şi posibile fracturi costale. Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112 sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

The post ACCIDENT: Un ATV-ist de 69 de ani s-a făcut praf în Munţii Bucegi! appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

FOTBAL: Flacăra Moreni nu se teme de FCM Târgovişte în primul tur al Cupei

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Flacăra Moreni este decisă să acorde o importanţă deosebită noii ediţii a Cupei României. Divizionara D dâmboviţeană are ca ţintă în competiţia KO atingerea celor mai bune evoluţii şi un parcurs cât mai lung. În partida cu FCM Târgovişte, din primul tur al întrecerii, morenarii vizează doar victoria. Cum îşi doresc calificarea în următoarea fază, galben-albaştrii se pregătesc intens pentru primul meci oficial din cadrul noului sezon. Pentru a fi siguri că pot face un joc bun împotriva divizionarei C din Şotânga, morenarii şi-au reluat antrenamentele cu o zi mai devreme decât stabiliseră iniţial, iar astăzi au susţinut un prim test de verificare împotriva Voinţei Crevedia. Conducerea tehnică de pe Cricov este şi ea încrezătoare că „lupii” vor începe cu dreptul meciurile din Cupă. „Nu are de ce să ne fie frică de FCM Târgovişte. La ora jocului cu Municipalul, jucătorii noştri vor fi pregătiţi să ofere totul pe teren. În jocul cu FCM ne interesează victoria, indiferent că aceasta va veni după 90 de minute, după 120 de minute sau după loviturile de departajare. Vom trata FCM-ului cu maximă seriozitate deoarece de la bun început se afişează ca fiind un adversar destul de puternic. Obiectivul nostru în Cupă este un parcurs cât se poate de lung”, ne-a declarat Gabriel Paraschiv. La finalul sezonului 2013-2014, Flacăra Moreni a învins pe FCM 2 Târgovişte (formaţie ce a avut în componenţă numai jucători de la prima echipă), în finala Cupei României – faza judeţeană, cu scorul de 3-0, în urma golurilor marcate de Iliescu (2) şi Vlădescu. Ionuţ Parghel

The post FOTBAL: Flacăra Moreni nu se teme de FCM Târgovişte în primul tur al Cupei appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

EMOŢIONANT: Tinerii Moldovei au prins Trenul Unirii! Nu i-au împiedicat nici temperaturile caniculare, nici furtuna

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Cei o mie de tineri care au pornit pe jos din Chișinău spre București, în Marșul lui Ștefan cel Mare, au trecut în această dimineață podul feroviar de la Ungheni, unde au fost întâmpinați de românii aflați pe malul drept al Prutului, informează Platforma Unionistă Acţiunea 2012 – unul dintre iniţiatorii evenimentelor ce se doresc a fi un preambul pentru unirea României cu Republica Moldova. Mai departe, participanții la marș vor pleca duminică, 12 iulie, din Gara Iași, spre Capitală, cu Trenul Unirii – INTERREGIO 1662, care va opri în Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Ploiești, București. Tinerii Moldovei au plecat din Chișinău spre București duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Națională și au mers pe jos, cu drapele tricolore, prin temperaturi caniculare și furtună, pentru a ajunge astăzi la Prut, unde au refăcut celebrele „Poduri de Flori”. Aceștia vor urca în „Trenul Unirii” și vor parcurge drumul spre București oprind în mai multe orașe. În acest context, românii sunt așteptați cu steaguri tricolore și cu flori, să întâmpine Marșul lui Ștefan cel Mare în următoarele stații: IAȘI – 06:00, VASLUI – 07:31, BÂRLAD – 08:05, TECUCI – 08:54, FOCȘANI – 09:54, RÂMNICU SĂRAT – 10:36, BUZĂU – 11:09, MIZIL – 11:44, PLOIEȘTI – 12:21. „Trenul Unirii va porni duminică dimineață din gara Iași și nimic și nimeni nu îl va mai putea opri din drumul spre București. Acești tineri poartă în suflete flacăra dorinței de Unire și au nevoie de tot sprijinul românilor pentru a o duce aprinsă la Cotroceni! Veniți, români, să vă întâmpinați frații de pe celălalt mal al Prutului! Acum, mai mult ca oricând, au nevoie de voi!”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012. Duminică, la 14:00, tinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare vor fi întâmpinați în Piața Universității de românii care îi așteaptă cu brațele deschise pentru a-i primi acasă. Împreună vor merge în marș spre Palatul Cotroceni, unde îi vor cere președintelui României, Klaus Iohannis, urgentarea procesului de reunificare.

The post EMOŢIONANT: Tinerii Moldovei au prins Trenul Unirii! Nu i-au împiedicat nici temperaturile caniculare, nici furtuna appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

PERCHEZIŢII: Poliţiştii argeşeni au confiscat 600 kg de fructe şi legume şi 120.000 de lei. VIDEO

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Poliţiştii argeşeni au efectuat în această dimineaţă 10 percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele administratorilor acestor firme, bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi camătă. Potrivit IPJ Argeş, în perioada 2013-2015 administratorii societăţilor s-ar fi aprovizionat cu marfă pe care ar fi comercializat-o fără a înregistra în evidenţele contabile operaţiunile şi veniturile obţinute. De asemenea, în urma cercetărilor s-a constatat că persoanele ar fi împrumutat diferite sume de bani cu dobândă fără a deţine autorizaţii legale în acest sens. Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor este de aproximativ 500.000 de lei. Urmare percheziţiilor în care au fost angrenaţi 50 de poliţişti, 20 de jandarmi şi 16 mascaţi, au fost ridicate documente contabile, înscrisuri, cinci case de marcat fiscale, 120.000 de lei, 500 de tichete de masă şi 600 kilograme de legume şi fructe. Cercetările continuă până la documentarea în tregii activităţi infracţionale. VIDEO

The post PERCHEZIŢII: Poliţiştii argeşeni au confiscat 600 kg de fructe şi legume şi 120.000 de lei. VIDEO appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

VOLEI: Performanţă istorică! CSM Târgovişte este vicecampioană naţională

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a încheiat în această după-amiază un sezon mai mult decât bun. Gruparea dâmboviţeană a terminat pe locul secund campionatul Diviziei A1, după ce a fost învinsă de CSV Alba Blaj, cu scorul general de 3-0. În cel de-al treilea meci al finalei, trupa lui Dragan Nesic a sperat că poate să răpună adversarul, dar noua campioană şi-a arătat încă o dată superioritatea şi s-a impus la capătul a patru seturi (3-1), chiar dacă dâmboviţenele şi-au adjudecat primul set (26-24). După încheierea primului set, elevele lui Darko Zakoc au profitat din plin de avantajul terenului propriu şi au lovit CSM-ul în următoarele trei runde ale meciului (25-17, 25-16, 25-21). Prin succesul din această după-amiază, echipa din Blaj s-a încununat pentru prima dată campioană a ţării. De asemenea, CSM Târgovişte a ajuns pentru prima dată vicecampioană a României la volei, dar în acelaşi timp şi la cea mai mare performanţă din scurta istorie a acestei ambiţioase echipe. Lotul de jucătoare pe care a mizat CSM Târgovişte pentru atingerea celui mai bun rezultat din istoria voleiului dâmboviţean a fost alcătuit din Diana Calotă, Sara Klisura, Gwendolyn Rucker, Bianca Moldovan, Lola Arslanbekova, Alexandra Trică, Suzana Cebic, Marta Siwka, Marina Cojocaru, Irina Horeică, Sorina Marian şi Stanija Maletic. Ionuţ Parghel

The post VOLEI: Performanţă istorică! CSM Târgovişte este vicecampioană naţională appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

FOTBAL: Cristi Bădoiu nu mai este antrenorul echipei Urban Titu

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Conducerea lui Urban Titu şi antrenorul Cristian Bădoiu au hotărât, de comun acord, încetarea colaborării. Tehnicianul morenar a ajuns pe „Orăşenesc” la începutul lunii februarie, iar cu el banca tehnică Titu a înregistrat trei victorii şi cinci înfrângeri, în primele opt etape din returul campionatului. Sabin Ciurea a devenit antrenor principal După încetarea raporturilor contractuale cu Cristi Bădoiu, principalul antrenor al Urbanului a devenit Sabin Ciurea. De asemenea, „secundul” acestuia va rămâne până la finalul sezonului Vasile „Grecu” Constantin. Principala ţintă a celor doi antrenori va fi ca în ultimele cinci etape ale campionatului să menţină echipa în primele şase locuri din seria C3. Florin Fieraru nu mai este jucătorul Urbanului Tot din această după-amiază, în mod oficial, Florin Fieraru nu mai este jucătorul lui Urban Titu, după ce cele două părţi au convenit încetarea colaborării. Mijlocaşul morenar a dorit să încheie colaborarea cu Urban pentru a merge la muncă în străinătate. Ionuţ Parghel

The post FOTBAL: Cristi Bădoiu nu mai este antrenorul echipei Urban Titu appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

PRAHOVA: Medalion aniversar P.I. Ceaikovski, la Muzeul „Paul Constantinescu” din Ploieşti

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Marți, 28 aprilie 2015, de la ora 18:00, Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu” din Ploiești organizează o manifestare omagială, prilejuită de aniversarea a 175 de ani de la nașterea compozitorului și dirijorului rus P.I. Ceaikovski (25 aprilie/7 mai 1840- 25 octombrie/6 noiembrie 1893). Potrivit Mihaelei Ştefănescu – conservator, viața și opera nemuritorului muzician vor fi evocate de prof. Al I. Bădulescu, membru UCMR și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. În partea a doua a serii, participanţii la eveniment se vor putea bucura de un recital vocal-instrumental, pentru reuşita căruia își dau concursul prof. Nelu Stan, violonistul Cosmin Stoica – concertmaestru și Sabin Verboski – șef partidă violoncel (Filarmonica ”Paul Constantinescu”), violoncelistul Pandelescu Mădălin și Cristina Manu – pian (Colegiul de Artă ”Carmen Sylva”) și Pitei Daniel – chitară clasică (Palatul Copiilor). În program, se regăsesc lucrări de P.I. Ceaikovski, Alfred Cottin, Marțian Negrea, Paul Constantinescu și alții.

The post PRAHOVA: Medalion aniversar P.I. Ceaikovski, la Muzeul „Paul Constantinescu” din Ploieşti appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

PROGRAM: România îşi promovează în lume produsele agroalimentare, cu fonduri europene

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Comisia Europeană a aprobat spre finanţare, săptămâna trecută, 41 de noi programe, între care două sunt propuse de România şi vizează promovarea produselor agroalimentare pe pieţele din UE şi din ţările terţe – Orientul Mijlociu, America de Nord, Asia de Sud-Est, China, Japonia, Coreea de Sud, Africa, Rusia, Belarus, Kazahstan, Australia și Norvegia. Primul este cel propus de Asociația Națională a Crescătorilor de Ciuperci din România și are în vedere promovarea pe piețele din România și Grecia a legumelor și fructelor proaspete. Programul va avea o durată de 3 ani și un buget total de peste 1,5 mil. euro, din care aproape 0,77 mil. reprezintă cofinanțare europeană. Cel de-al doilea program a fost propus de Romconserv și se axează pe promovarea uleiului de măsline/măslinelor, precum și a fructelor și legumelor procesate, pe piețele din Azerbaidjan, Belarus, China și Rusia. Programul va dura tot 3 ani și are un buget total de peste 1,46 mil. euro, din care 0,73 mil sunt fonduri europene.

The post PROGRAM: România îşi promovează în lume produsele agroalimentare, cu fonduri europene appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico

PROVOCARE: Ai între 13 şi 18 ani? Participă la Crosul Tineretului!

Articol original INCOMOD MEDIA www.incomod-media.ro

Dâmboviţenii marchează Ziua Naţională a Tineretului prin cros! Startul se va da, vineri – 1 mai, la ora 09:00, în Parcul Chindia din Târgovişte. Sunt aşteptaţi să participe tinerii cu vârste între 13 şi 18 ani. Concursul se va desfăşura pe trei categorii de vârstă: 13-14 ani, 15-16 ani, 17-18 ani, fete şi băieţi. Participanţii vor primi dimplome, medalii şi tricouri. De asemenea, tinerii vor avea acces gratuit la observaţii astronomice cu telescopul şi vor beneficia de asistenţă tehnică din partea organizatorilor. Crosul Tineretului face parte din proiectul de tineret intitulat “Manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi Zilei Europei”, proiect ce mai include şi acţiunea „Vânătoare de comori europene”- activitate dedicată marcării Zilei Europei şi care se va desfăşura în parteneriat cu Centrul “EUROPE DIRECT”, la Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte, în data de 08 mai 2015. Organizatorii acestor acţiuni adresate tinerilor dâmboviţeni sunt: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa, Centrul “EUROPE DIRECT” Târgovişte, Societatea Astronomică Română de Meteori.

The post PROVOCARE: Ai între 13 şi 18 ani? Participă la Crosul Tineretului! appeared first on incomod-media.ro.

Citeste articolul integral pe Incomod Media

Powered by WPeMatico