Ţuţuianu: “Horga bate la uşa PLR!” / Horga: “Țuțuianu e prost informat”

Se apropie campania prezidențială, se ascute și lupta politică. Iar anul acesta se poartă lupta de gherilă cu informații pe surse. Pe surse a aflat și președintele PSD Dâmbovița că după Pârgaru și Horga pleacă la partidul lui Tăriceanu. Dacă “sursele” despre plecarea lui Părgaru se exprimaseră în presa centrală cu mult înainte de exprimarea lor locală de către social democrat, despre Horga nu s-a auzit încă nimic la centru. “Vă mai dau o ştire ce se poate verifica în perioada următoare. Domnul Horga bate pe la uşa Partidului Liberal Reformator” a spus Ţuţuianu.

Contactat telefonic, deputatul liberal Vasile Horga a negat: “Țuțuianu are informații pe care eu nu le am. Cred că e prost informat. Nu e genul meu. Eu am intrat în politică cu PRM, apoi am avut o lungă perioadă de pauză. M-am întors după ani buni și am intrat în PNL. Unde să mai plec eu acum și de ce? Nici nu am avut vreo discuție pe această temă cu cineva. Dar știți cum este: cel despre care e vorba află ultimul!” spune deputatul liberal.

Citeste articolul integral Gazeta Dambovitei

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *