WEEKEND DE POVESTE laTeatrul Municipal Tony Bulandra

Teatrul Municipal Tony Bulandra

are plăcerea să vă invite cu mic cu mare la un weekend de poveste astfel:

Sâmbătă, 31 mai, începând cu ora 11.00, la Teatrul de Păpuși, spectacolul DEGEȚICA de Hans Christian Anderson, regia Monica Baldea, avându-i în distribuție pe Elena Alexandra Dumitrescu și Mihai Bălăceanu.

 Degetica

Duminică, 1 iunie, începând cu ora 11.00, la Teatrul de Păpuși, spectacolul MORCOVEAȚĂ, regia: Viorica Máté, scenografia: Valentin Codoiu, muzica: Venczel Péter avându-i în distribuție pe: Mihaela Brebinaru, Costin Butăroiu, Ionuț Constantinescu, Costel Dobrescu, Elena Dumitrescu, Cristi Olaru, Ștefan Ștefănescu.

Morcoveata

Proiectul de spectacol Morcoveaţă  propune punerea în scenă în teatrul de păpuşi a cinci povestiri cu tâlc din viaţa unui băieţel de şapte-opt ani. În centrul celor cinci aventuri se află personajul principal, băieţelul roşcat-pistruiat, Morcoveaţă – animat de o preocupare majoră: Unde se găseşte centrul universului? Pentru a afla răspunsul, el porneşte în lume ori de câte ori are ocazia, chiar şi în pauza mare- alături de doi companioni, ghizi şi sfetnici-magicieni: Unchiul Dinu şi prietenul lui, Doctorul Tache. În urma acestor fugiri în lume băiatul va cunoaşte compasiunea, solidaritatea, implicarea în ajutarea celor aflaţi la nevoie (fapta bună) , se va întâlni pentru prima dată cu sentimentul de dragoste şi responsabilitate (Fugi, veveriţo!) şi îşi va demonstra fidelitatea şi devotamentul faţă prietenul marginalizat de ceilalţi copii (Când noi balenele…). În urma întâmplărilor prin care îl însoţim, răspunsul la întrebarea  Unde se găseşte centrul universului? vine firesc: centrul universului este în fiecare dintre noi.

 Duminică, 1 iunie, începând cu ora 14.00, la Curtea Domnească, spectacolul TILL EULENSPIEGEL de Charles de Coster, regia: Gabriel Apostol, avându-i în distribuție pe: Mihaela Brebinaru, Costin Butăroiu, Mihai Bălăceanu, Costel Dobrescu, Cristina Dumitra, Ștefan Ștefănescu, Ana-Maria Pușcalău.

Tel Eulespingel

        Dacă Păcală al nostru ar fi trăit în Flandra, cu siguranță că s-ar fi numit altfel, poate Till, Til Buhoglindă . Till Buhoglindă, veșnicul hoinar ,cel” înțelept ca o bufniță “ care și-a promis că va schimba lumea. Când era copil a visat la o lume în care oamenii răi și urâți nu au ce căuta așa că toată viața a încercat să le arate tuturor cum sunt de fapt ,ca o oglindă . Doar că Till al nostru le arăta oamenilor cum sunt în interior, urâți, zgârciți,lacomi sau răi. Pe niciunul nu iartă . Se vor schimba ei după ce își văd defectele? Asta veți afla doar la teatru. La teatrul de păpuși. Vă așteptăm să-l ajutați pe Till, să râdeți, să glumiți împreună cu el și poate să schimbați lumea.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!

 

 

Citeste articolul integral pe Dambovita24

Powered by WPeMatico

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *